REWE România finalizează procesul de închirire a galeriilor comerciale

 

REWE România finalizează procesul de închiriere a galeriilor comerciale din Brăila, Bucureşti, Târgovişte, Buzău şi Ploieşti. În noul format, magazinele PENNY Market ocupă aproximativ 40% din suprafața totală a galeriilor, restul spațiului, cu o suprafață închiriabilă de circa 10.000 de metri pătrați în total, este ocupat de partenerii: Decathlon, Deichmann, Hippoland, Jysk, Pepco, Takko, TXM, Zoocenter.

 

„Cu fiecare proiect pe care îl dezvoltăm încercăm să fim mai aproape de clienții noștri. Noul format ne permite să facem asta atât prin magazinele noastre, cât și prin accesul la magazinele partenerilor noștri. Avem alături de noi branduri puternice, care vin cu oferte complementare pentru clienții noștri și care le oferă o experință unică la cumpărături. Fiecare galerie comercială a reprezentat o investiție de aproximativ 5 milioane de lei la care se adaugă si investiția fiecărui chiriaș” a declarat Daniel Gross, general manager REWE România.

 

Clienții au astfel parte de prima experiență integrată de cumpărături, găsind în același loc de la produse non-food, articole vestimentare pentru el, pentru ea și pentru copii, la articole de design interior, jucării pentru copii, articole pentru casă și bucătărie sau cadouri pentru cei dragi. Cele cinci galerii comerciale au fost deschise în:

 

  • București (Str. Fundeni, nr. 38-40, sector 2) – împreună cu magazinele JYSK, PEPCO și HIPPOLAND
  • Ploiești (Sos. Nordului, nr. 10, județul Prahova) – împreună cu magazinele JYSK și TXM
  • Târgoviște (Str. Arsenalului, nr. 20, județul Dâmbovița) – împreună cu magazinele PEPCO, DEICHMANN și TAKKO
  • Brăila (Calea Călărașilor, nr. 10, județul Brăila) – împreună cu magazinele JYSK și PEPCO
  • Buzău (Bd. Unirii, nr. 301, Județul Buzău) – împreună cu magazinele DECATHLON și ZOOCENTER

 

 

Tranzacțiile de închiriere a spațiilor au fost intermediate de Cushman & Wakefield Echinox, compania care a asistat REWE România pe parcursul întregului proces de reconfigurare a fostelor magazine XXL Mega Discount

 

„Ne bucurăm să fim, încă de la început, partenerul grupului REWE în procesul de administrare a celor cinci proiecte care corespund unui tipar de consum din ce în ce mai răspândit, în care clienții caută alternative facile de shopping și un mix de branduri atractive. Poziționarea Penny Market alături de alți chiriași în cadrul unui parc de retail face parte din strategia REWE pe care așteptăm să o vedem dezvoltată cu succes și în alte proiecte.” a completat Mihaela Petruescu, Head of Property Management, Cushman & Wakefield Echinox:

 

Centrele comerciale au un design nou, complet modernizat, care îmbină în mod prietenos prezența unui magazin-ancoră – PENNY Market – cu magazine ale altor parteneri comerciali. Procesul de ocupare a spațiilor comerciale face parte din strategia REWE România de deschidere către clienți prin dezvoltarea experienței la cumpărături, din dorința de a le oferi acestora mai mult decât un hypermarket.

 

Acesta nu este singurul proiect finalizat de companie pentru dezvoltarea experiențelor la cumpărături ale clienților săi. Anul acesta au fost remodelate în format Future Store 51 de magazine și, recent, PENNY Market a devenit singurul retailer cu certificare ISO 50 001 în managementul energetic al magazinelor, depozitelor și sediului central, reprezentând astfel un reper în eficiență energetică pe piața locală, dar și un standard în servicii oferite clienților.

 

 

 

Despre PENNY Market

 

PENNY Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de 3 centre logistice situate în localitățile: Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, REWE România deține 221 magazine PENNY Market la nivel național si activează cu un număr de aproximativ 4,000 de angajați. Expansiunea locală continuă și în 2018 cu un număr de 20 – 25 de magazine noi.

 

În ultimii ani, PENNY Market a fost permanent dedicat asigurării unui sortiment, unei ambianțe și a unor servicii care să răspundă nevoilor și preferințelor românilor.  Începând cu „de România”, comunicarea de brand a devenit mai explicită și plină de emoție.

 

Noul concept de comunicare, „de România”, transmite mesajul că PENNY Market înțelege preferințele, obiceiurile, dar și sufletul românilor. Ei organizează mese îmbelșugate, „cu de toate”, țin si Valentine’s Day, deși tot Dragobetele le e mai drag, râd mai cu poftă și se îmbrățișează mai îndelung.

 

Acest nou concept va fi exprimat pentru clienții rețelei de magazine printr-o serie de tematici de comunicare: Masă de România, Sărbatoare de România, Oferte de România, Umor de România, Ospitalitate de România și Weekend de România.

 

Despre Cushman & Wakefield Echinox

Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield in Romania, detinut si operat independent. Echipa de peste 50 de profesionisti si colaboratori ofera o gama completa de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor si chiriasilor pe toate segmentele pietei imobiliare, inclusiv pe piata rezidentiala. Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul companiei cwechinox.com

 

Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali in domeniul serviciilor imobiliare comerciale, ajutandu-si clientii sa transforme modul in care oamenii lucreaza, cumpara si traiesc. Cei 43.000 de angajati ai companiei din mai mult de 60 de tari furnizeaza perspective locale si globale, reusind sa creeze o valoare semnificativa pentru proprietarii si investitorii din intreaga lume. Cushman & Wakefield se pozitioneaza printre cele mai mari firme care ofera servicii imobiliare, avand venituri de 5 miliarde de dolari in cadrul serviciilor principale ale companiei: inchirieri, gestionarea activelor, piete de capital, administrarea proprietatilor (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investitiilor, servicii de proiect si de dezvoltare, reprezentarea chiriasilor, evaluare si consultanta. Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s